Nu trebuie sa ne inselam singuri: viata pustnicilor din Tebaida Nordului ne depaseste cu mult in aceste vremuri de nemaintalnita goliciune duhovniceasca. In orice epoca, viata monastica este limitata de felul de viata care se gaseste in lume. Intr-o vreme in care viata ortodoxa cotidiana din Rusia era extrem de grea si foarte sobra, monahismul putea inflori; dar in vremurile noastre in care viata obisnuita a ajuns nefiresc de „confortabila” si perspectiva asupra lumii, chiar si a celor mai buni dintre conducatorii religiosi si intelectuali, este cutremurator de frivola, ce poate fi de asteptat mai mult decat acea „spiritualitate confortabila” pe care voci indraznete din interiorul Rusiei sovietice o reproseaza chiar si acum Apusului liber?

Peste tot in ziua de astazi boala necredintei a patruns adanc in mintile si in mai toate inimile oamenilor. Ortodoxia noastra, chiar si cand este inca corecta pe dinafara, este cea mai saraca, cea mai firava crestinatate care a existat vreodata... Si totusi vocea Tebaidei Nordului ne cheama - poate nu sa mergem in pustie... dar cel putin sa pastram vie in inimile noastre mireasma pustiei: sa vietuim in minte si in inima cu acei barbati si acele femei ce sunt de o seama cu ingerii si sa ii avem drept cei mai adevarati prieteni ai nostri, vorbind cu ei in rugaciune; sa fim intotdeauna departe de atasamentele si pasiunile acestei vieti, chiar si cand ele se strang in jurul unor institutii sau conducatori ai bisericii; sa fim inainte de toate cetateni ai Ierusalimului Ceresc, Orasul de sus, catre care se indreapta toate nevointele noastre crestinesti, si doar apoi membri ai acestei lumi de jos, care este trecatoare.

Epilog la The Northern Thebaid (1975) [Tebaida Nordului]