Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa

O “întîmplare” de la Aiud

“Ma intorc acum la intimplarea mea de Pasti. Ma pregateam pentru sarbatoare. Imi purificam sufletul pe cit puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat impotriva foamei, incalzit de o rugaciune interioara si in noaptea in care stiam ca este noaptea de Pasti, la ora 12 noaptea, am auzit clopotele din Aiud batind. Vuietul lor patrundea spiritual. Adica nu era un vuiet ca si cind ai fi linga el, ci patrundea prin ziduri. Era ca un mesaj pe care lumea de afara il trimitea, lumea aceea care sarbatorea Invierea Domnului.

Si am cintat “Hristos a inviat!”. La inceput in gind, pe urma am simtit nevoia sa-l cint nu cu voce tare, dar sa ma aud eu insumi. Era o liniste mormintala si orice miscare din celule era reflectata in afara pe culoar si sigur gardianul m-a auzit cintind si a venit la mine si m-a insultat. Si am hotarit sa incetez sa mai cint ca sa nu tulbur noaptea aceea sfinta a Invierii. Mi-am adus aminte de tot ceea ce se intimpla in copilaria mea, cele mai dragi amintiri. (…)

Pe sectie la noi - era sectie speciala de sanctiuni, de pedepse - erau sase gardieni (era o sectie mai mare). Ei veneau insiruiti unul dupa altul. Gardianul care era de serviciu intra in rindul celorlalti si cel care raminea pe sectie deschidea usa. Noi trebuia sa stam cu fata la perete. El intra si nu stiu la ce se uita sa vada daca este in ordine. Si n-aveam voie sa ne intoarcem cu fata din nou la usa decit in momentul in care auzeam usa incuindu-se.

In dimineata aceea de Pasti, nu m-am intors, n-am stat cu fata la perete. Era un gardian…Daca dumneavoastra ati vazut un drac frumos, omul acesta era intr-adevar un drac frumos. Sigur ca era un tinar de tara, un baiat subtirel, inalt, cu ochi albastri, absolut angelici, cu o figura foarte frumoasa, totdeauna imbracat elegant, cu costumul pe el. Ceilalti veneau mai murdari. Era totdeauna foarte curat, foarte elegant. Insa avea o cruzime de neexplicat. Este greu de inteles cum poate cineva care arata atita gingasie, o frumusete masculina, sa nu fie un om gingas. Cum poate cineva care are o frumusete asa de angelica sa fie asa de crud? Daca omul acesta nu batea 5-6 detinuti in serviciul lui, probabil nu se simtea bine. Si in general, in inchisoare, sub teroare, sub spaime, este mai usor sa suporti propria tortura. Cind auzeai strigatele… Majoritatea celor batuti erau detinuti de drept comun, pentru ca erau putini detinuti politici. Oamenii acestia strigau cind ii bateau. Noi taceam, niciodata nu strigam. Dar ei strigau si imaginatia ta incepea sa lucreze. Si-ti inchipuiai lucruri oribile. Era o stringere sufleteasca asa de mare, incit ai fi preferat sa vina sa te bata pe tine, numai sa nu mai auzi strigatele celuilalt. Si acesta era unul din oamenii care gasea o placere din a-i tortura pe ceilalti.

In dimineata aceea cind a deschis el usa, eu ma rugasem toata noaptea la Dumnezeu. Poate am spus de sute de mii de ori "Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcind si celor din morminturi viata daruindu-le". De mii de ori poate. Ca sa intre in mintea si in inima mea adinc adevarul Invierii. Am stat cu fata spre usa cind a intrat el, i-am spus “Hristos a inviat!”

Gardianul s-a uitat la mine, a intors capul si s-a uitat la cei care erau in spatele lui. S-a intors din nou la mine si-a spus “Adevarat a inviat!” A fost pentru mine ca o lovitura in crestetul capului. Si am inteles atunci ca nu el mi-a spus “Hristos a inviat”, ca a fost ingerul Domnului. Acela, care stind la mormint, a spus femeilor mironosite: "Pentru ce cautati pe cel viu intre cei morti? Iata a inviat. Veniti sa vedeti locul unde-l pusesera." Prin gura lui, ingerul mi-a confirmat Invierea, pentru ca aveam nevoie de aceasta confirmarea si pentru ca Dumnezeu a vrut sa-mi confirme prin gura vrajmasului meu adevarul acestei Invieri. Celula mea s-a umplut de lumina. Si bucuria mea a fost asa de mare, incit cele 5-6 ore pina la prinz, cind venea mincarea, au fost in lumina si bucurie spirituala."

(Cf. Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, “Suferinta ca binecuvintare”, Editura Cathisma, Bucuresti, 2007, pp. 31-35)

Pr. Calciu - AUDIO